Despãrtire

Sa cer un semn, iubito, spre-a nu te mai uita ?
Te-as cere doar pe tine, dar nu mai esti a ta;
Nu floarea vestejita din parul tau balai,
Caci singura mea ruga-i uitarii sa ma dai.

La ce simtirea cruda  a stinsului noroc
Sa nu se sting-asemeni, ci-n veci sa stea pe loc ?
Tot alte unde-i suna aceluiasi pirau:
La ce statornicia parerilor de rau,
Cind prin aceasta lume sa trecem ne e scris
Ca visul unei umbre si umbra unui vis ?
La ce de-acu-nainte tu grija mea s-o porti ?
La ce sa masuri anii ce zboara peste morti ?
Totuna-i daca astazi sau mine o sa mor,
Cind voi sa-mi piara urma in mintea tuturor,
Cind voi sa uiti norocul visat de amindoi.
Trezindu-te, iubito, cu anii inapoi,
Sa fie neagra umbra in care-oi fi pierit,
Ca si cind niciodata noi nu ne-am fi gasit,
Ca si cind anii mindri de dor ar fi deserti--
Ca te-am iubit atita putea-vei tu sa ierti ?
Cu fata spre parete, ma lasa prin straini,
Sa-nghete sub pleoape a ochilor lumini,
Si cind se va intoarce pamintul in pamint,
Au cine o sa stie de unde-s, cine sunt ?
Cintari tinguitoare prin zidurile reci
Cersi-vor pentru mine repaosul de veci.
Ci eu as vrea ca unul, venind de mine-aproape,
Sa-mi spuie al tau nume pe-nchisele-mi pleoape,
Apoi- de vor - m-arunce in margine de drum...
Tot imi va fi mai bine ca-n ceasul de acum.
Din zare departata rasar-un stol de corbi,
Sa-ntunece tot cerul pe ochii mei cei orbi,
Rasar-o vijelie din margini de pamint,
Dind pulberea-mi tarinii si inima-mi la vint...

Ci tu ramii in floare ca luna lui April
Cu ochii mari si umezi, cu zimbet de copil,
Din cit esti de copila sa-ntineresti mereu,
Si nu mai sti de mine, ca  nu m-oi sti nici eu.