Odã în metru antic

Nu credeam sa-nvat a muri vreodata;
Pururi tinar, infasurat in manta-mi,
Ochii mei inaltam visatori la steaua 
                         Singuratatii.

Cind deodata tu rasarisi in cale-mi,
Suferinta tu, dureros de dulce...
Pin-in fund baui voluptatea mortii
                     Neinduratoare.

Jalnic ard de viu chinuit ca Nessus
Ori ca Hercul inveninat de haina-i,
Focul meu a-l stinge nu pot cu toate
                         Apele marii.

De-al meu propriu vis, mistuit ma vaiet,
Pe-al meu propriu rug ma topesc in flacari.
Pot sa mai reinviu luminos din el ca
                          Pasarea Phoenix?

Piara-mi ochii tulburatori din cale.
Vino iar in sin, nepasare trista;
Ca sa pot muri linistit, pe mine 
                         Mie reda-ma!